Distanta ucide! (suflete)

 

 

« daca stiam ca asa va fi nu te lasam sa pleci..

ma gandeam ca o sa ti fie mai dor de mine

nu stiu ma simt asa singura parca nici nu as avea un iubit..

te-ai gandit vreodata sa schimbi jobul asta?

ce facem daca tot asa o sa pleci ?

eu nu pot sa rezist asa…

nu vreau sa imi scrii ca sa nu ma mai simt singura! vreau sa imi scrii ca asa simti tu!

cateodata asa ma intristez de imi vine sa plang »

Asta era Mihaela acum cateva luni.

Urland dupa ajutor.

Urland dupa orice mana intinsa.

Si nimic de pe lumea asta nu merita atata suferinta. Nici o munca de pe lume, nici o suma de bani.

Ajungem apoi sa ne inselam, sa ne mintim, sa ne urmarim, sa ne uram, sa ne razbunam si sa nu mai fim capabili sa oferim nimic bun. Ajungem sa lovim unul in celalalt ca niste animale salbatice, fara mila.

Ce sa mai vorbim de iertare atata timp cat nu exista intelegere ? Ce sa mai vorbim de intelegere atata timp cat nu stim ce inseamna cuvantul empatie ? Si toate idealurile astea idioate pe care le avem noi, oamenii…. Si tot ce ne dorim si asteptam in mod absolut gratuit.

Azi stam la masa si mancam impreuna si maine ne dam in cap. Nu as putea spune ca sunt doctor love dar as sfatui pe oricine citeste din intamplare aceste randuri, strain mie sau nu, sa nu mai faca aceiasi greseala Din lipsa de iubire ? Din prea multa iubire ? Eu din viata mea, asa scurta cum a fost pana acum, pot sa spun ca distanta ucide. Ucide suflete nevinovate, maturizeaza mult prea devreme copiii, isi bate joc de casa , ii da foc, iar apoi te loveste pana nu mai poti efectiv sa te ridici…

Cu ce concluzii am ramas ?

Sunt a dracului de singura ! Atat de singura incat nici 1000 de mailuri nu ar mai putea explica asta nimanui. Si cu cat incerc sa omor acest monstru interior, cu atat ii mai cresc noua capete la loc.

Si nu-mi dau seama de cand sunt singura eu de fapt…

Trei. Etajul trei

Dragostea noastra,

Bolnavul de la etajul 3

Terapie Intensiva.

 Mai conteaza ca sunt si caini vagabonzi ?       

Dragostea noastra,

 Defibrilata,

Tot terapie intensiva.

Nu putem lupta in fata mortii.

Din nou dragostea,

Asteptand,

Etajul 3 pe holul alb.

Pe fundul lacurilor cu noroi cresc nuferi.

De veghe-n lanul de secara…

“-Stii ce mi-ar placea mie sa fiu? am intrebat-o.

Stii ce-as vrea sa fiu, daca –as putea s-aleg ?

 -Ce ? Si nu mai injura.

-Stii cantecul ala : Daca cineva prinde pe careva venind prin lanul de secara?Mi-ar placea..

-E Daca cineva intalneste pe careva venind prin lanul de secara, spuse Phoebe. E o poezie de Robert Burns.

-Stiu ca-i o poezie de Robert Burns . Avea dreptate. E “Daca cineva intalneste pe careva venind prin lanul de secara”. Dar atunci nu stiam.

– Am crezut ca-i Daca cineva prinde pe careva, i-am zis, in orice caz in mintea mea am vazut o multime de copii mititei jucand un joc in lanul intins de secara. Mii de copii-si nimeni in jur, adica nici un om mare, in afara de mine. Si eu stau la marginea unei prapastii amenintatoare. Si stii ce fac ? Prind copiii sa nu cada in prapastie. Vreau sa spun, cand alearga si nu se uita unde merg, trebuie sa le ies in cale si sa-i prind. Asta as face toata ziua. As sta de veghe in lanul de secara. Stiu ca-i o nebunie dar e singurul lucru care m-ar tenta. Stiu ca-i o nebunie.”

Fa-ma tata din nou paun!

 

 

Ca in desenele cu Tom si Jerry in care paunii nu exista.

Ca in visele mele.

Incalta-ma.

Fa-ma sa fiu rotunda,

Sa nu am alti Dumnezei in afara de Tine.

Ca in castelul de la Schonbrun a carei maretie,

Nu am putut niciodata sa o cuprind intr-o singura poza.

Da-mi o oglinda, ca sa vad cine sunt.

Sparge oglinda.

Ia-mi degetele si fa-le sa cante.

Adu de nu stiu unde fluturasii

Si pune-i sa se joace cu dragostea noastra

Iepuroaica batrana si obosita.

Cu pete si murdara.

Fa-ma tata din nou paun!
Imi doresc atat de mult asta,

Incat

Nimeni nu a urlat pe lume  vreodata atat de tare!

Vreau sa fiu paun tata,

Cel mai frumos paun.

Pentru ca acolo, in lumea paunilor esti tu.

Acolo iepuroaica nu este urata.

Si nu, nu trebuie sa imi fie frica ca ochii mei vor orbi candva,

sau ca penele mele vor incepe sa cada.

Te rog,

Fa-ma macar pentru o clipa paun,

Da-mi aripile si voi zbura singura.

Si din fosnetul lor iti vei aminti mereu de mine.

doi plus doi fac sapte

Ca o privire care pleaca, ca niste ochi care ies din portofel si ma zgarie in palma,

Si ma mananca, ma mananca, ma mananca,

Jumatate tie, jumatate mie,

Restul de jumatate, nimanui.

Azorica ma musca.

Love is blind or it’s not.

Iaurt cu ciocolata.

Lasa-ma ma in pace!

Pantoful cu care ma incalt in fiecare zi

Unii ar spune ca sunt un biet pantof..Eu nu as crede asta.. Pentru ca, de ce sa nu recunosc, sunt un pantof ALES. Bineinteles, Mihaela m-a ales din sute de magazine si din sute de pantofi, mari, mici, rosi ,negri, albastri.

Putea sa aleaga niste pantofi cu siret. Dar nu, ea stia ca pantofii cu siret te fac sa te chinui groaznic atunci cand te incalti. Ea stia mereu ca daca nu stii sa legi sireturile frumos s-ar putea sa ai probleme.

Si da, m-a ales pe mine, din sute si mii de pantofi de pe lumea asta.

Pentru ca, de ce sa nu recunosc: putea sa umble desculta, sau putea sa imprumute niste pantofi de la alcineva. Si nici nu mi-am dorit sa plec din magazin foarte mult, pentru ca ma imprietenisem destul de bine cu ceilalti pantofi, ba chiar facusem un obicei in a ne bate joc de oamenii care intrau zilnic si ne probau, si faceau mofturi, si ne aruncau inapoi pe raft atunci cand nu le convenea ceva.

Mihaela nu a stat pe ganduri, ca doar stia ca a venit toamna si are nevoie de pantofi. Prima oara a incercat un pantof care ii era mic. Iar apoi m-a cerut pe mine. Va dati seama? Sa ma ceara fix pe mine.

M-am bucurat mult cand m-a luat acasa si m-a aratat la prietenele ei. Mamei ei nu i-a placut de mine. Dar, de ce sa nu recunosc, nici mie nu mi-a prea placut de ea.

Plec cu ea in fiecare dimineata la servici. Nu ma prea sterge ea de praf, e cam lenesa.Si ma cam doare cand apasa pe acceleratie. Din nou, ramane vorba intre noi: nu prea stie sa conduca bine fata asta!

Am fost putin gelos pe fratele meu identic la inceput. Dar am inteles repede ca oamenii nu se pot incalta doar intr-un singur picior.

Oricum, sunt diferit de fratele meu. El este putin cam tantalau, pentru ca nu stie limba pantofilor, si deci nu putem vorbi nimic niciodata.

Imi place sa fiu pantof.

Oare o sa ma umplu de praf? O sa ma zgarii si o sa ma dea la saraci sau o sa ma arunce la gunoi? Sau o sa ajung la verisoara ei care primeste tot? Sau o sa-i raman mic? Sau o sa incep sa o plictisesc?

Sunt un banal pantof fara siret. .