Despre egoism ..si pretentii

Se observa lately ca oamenii au inceput sa fie egoisti. Toti. Cand faci parte din viata lor au pretentia sa ii ajuti . Sa le rezolvi traumele din trecut, sa fii si mama si tata pe care nu i-au avut…sau care nu si-au facut datoria.

Pornesti din start in orice fel de relatie cu un soi de amprenta. A ceea ce a facut ex-a/ul. Iar omul ala se asteapta mereu sa faci si tu la fel. Si nimeni din lumea asta nu este dator sa repare greselile altora, sau sa stearga cumva ce a facut ala/aia.

Noi singuri trebuie sa ne impacam, iar apoi sa intelegem ca natura isi face treaba intr-un mod firesc,  iar ceea ce se intampla  este mare parte o consecinta a actiunilor noastre si a oamenilor cu care stim atat de bine sa ne inconjuram…

Pe langa ca nu mai oferim nimic, ne asteptam ca cineva sa ne lumineze in mod gratuit viata. Incepem  sa cosmetizam. Sa fortam, sa regasim….

Egoismul se vede si la serviciu. Cand oamenii vor sa faca ei primii, si atunci incep sa minta. Cand azi iti sunt aproape  si iti stiu toata viata, iar maine nu te mai recunosc. Cand un proiect este ca o bucata de carne pentru care un caine ar face…orice.

Se mai vede si la prietenii..care au “pe cineva”, si atunci uita de tine..si tu iti aduci aminte ca esti singur…de Craciun…sau seara cand mergi la culcare..

Se mai vede si in piata cand doamna de la rosii ma minte, si eu stiu asta..

Poate si in curiozitatile celor care suna sa vada daca tie iti este bine sau nu…chiar daca nu mai au nici o legatura cu viata ta…  o fi si asta un soi de curiozitate?

Cati ne-am da pe noi la o parte pentru binele celuilalt?

Cati dintre noi ar dona un rinichi?

Viata ne face sa fim egoisti.

Desi, cu o nota usoara de narcisism, as putea sa spun si eu ca sunt o egoista.

Si nu mai am rabdare sa cumpar din piata rosii si ardei ca sa fac cuiva de mancare.

Sau nervi ca sa ascult ore intregi povestile si nefericirile in dragoste a celor din jurul meu. Sau sa primesc pe cineva..la mine acasa..sau in viata mea…

Sau sa explic cuiva de ce eu sunt asa…sau sa spun cum sunt eu de fapt..

Sunt da, si sentimente mai nobile, care ne fac poate sa mergem mai departe, sa incercam.. sa ratam, sa incercam apoi din nou…

Sa ne incredem ca undeva, candva……

iubirea de sine….

in timp ce admiram oamenii din Centru, ma tot intrebam eu in sinea mea ce nu este bine, ce as vrea sa schimb…de ce am nemultumiri legate de oameni si asteptari…de ce imi doresc un ceai cald seara…iar Guru’ meu, a zis ca nu stiu sa ma iubesc pe mine, iar asta este un aspect foarte important al vietii ..sunt completa, stiu, iar complet inseamna ca nu mai am nevoie de nimeni ca sa ma completeze. Sunt si pot fi fericita si cu mine, fara sa astept absolut nimic in lumea asta …de la nimeni

si nu ma distantez, nu sunt egoista, ci doar traiesc..acum, aici si atat

fara sa conteze , ce se intampla maine…cine vine, sau suna …sau pe cine intalnesc

si uite asa, citind carti, facand bai calde, iesind noaptea la 3 la o cafea, spunand “azi nu am chef de fata ta”…imi conturez o viata de pe o zi pe alta, in care noaptea merg cu mine la culcare, iar ziua o incep tot cu mine…

caci asta este singurul lucru cert pe care il am in viata asta…

poate daca am reusi sa gandim asa 100%, si sa ne comportam in fiecare zi ca in prima zi….

exista o singura fericire, pe care nu, nu am sa o mai impart cu nimeni!

Noapte buna!

 

 

 

Cel mai frumos lucru pe care mi l-a povestit mie cineva vreodata…

“Intr-o camera micuta si calduroasa, care se numea odaita….

Si intr-o bucatarie faina in care am invatat cat de gustoasa era supa de pui..cu zdrente (ca bunica nu facea galusti).

Si in care bunicul mi-a povestit – enorm de multe intamplari, de vanatoare, de cand era el copil la tara.

Cum se cosea si cum ascultau toti de parinti , cum erau 12 copii la parinti si din care mai traiau cand eram eu vreo cinci …

Jucau un joc care se numeste pinaclu ..si faceau glume si radeau la o masa mare in sufragerie, camera bunicului.

Si cand eram mic, bunicul scotea braul de la mijloc il desfasura si ma punea pe mine sa stau pe el si ma tragea prin sufragerie…

Dupa care faceam baita intr o cada mare imensa…

si dadeam din picioare si ma balaceam, umpleam baia de apa.

Si bunica vinea si-si punea mainile in cap…

Dupa care papam si ma duceam si-l calaream pe bunicul pe spate

si lui ii placea ca era batran …si abia acu’ inteleg de ce zambea in coltul gurii – era fericit

…ca ma auzea si ca radeam si facea glume cu mine

si apoi saream in pat pana oboseam si la unu’ noaptea adormeam rupt “- Bogdan

Care va sa zica…un tigan sentimental

Cati nu am avut parte in vietile noastre de astfel de specimene?

Care au venit, asemeni lui Mowgli din “Cartea Junglei”, din strafundul lianelor, aici, sa ne tulbure noua existenta cea linistita de toate zilele..

Un tigan sentimental este in stare sa…bage cu nesimtire mana in buzunar si sa iti fure, repede, pana nu apuci sa te uiti,sufletul.

Ca sa il vanda, da, ca sa il vanda mai departe in piata….

ora 2:30 …fara un gand la o persoana anume ci…cu o atractie ciudata fata de constructia asta stupida de cuvinte: “tigan sentimental”

Bancomatul vorbaret

Din cand in cand…seara de obicei…imi interoghez soldul la bancomatul de la colt..

Pe langa ca trebuie sa ma uit in stanga si in dreapta pana la el, ferindu-ma astfel de “pesti”, curve, caini vagabonzi si agresori in serie, totul e ok.

Cineva, nu stiu cine, a avut ideea geniala de a “insera” o “doamna” in ATM.

Da, in miez  de noapte, cand nu se mai aude nici un zgomot, din cutie o doamna spune ” please enter your pin code,va rugam introduceti codul PIN”

Asa ca, daca o sa mor de infarct, macar sa stiti de ce!!

“randuri-randuri trec scolarii”

Asa imi spunea mie Berry, tatal meu, cand incerca sa ma trezeasca si sa ma convinga, ca trebuie sa merg si eu la scoala, ca si ceilalti copii normali.

Si ma uitam pe geam… ca sa vad randurile

In fiecare an cand incepea scoala ploua.

si in fiecare an, cu o duminica inainte de inceperea scolii, mergeam in piata ca se ne cumparam haine si papucei.

Iar parintii mei imi cumparau mereu ceea ce nu imi placea mie…HA!

 

Nu ma spalam pe ochi dimineata, iar in spatele Oltcitului cu care ne ducea tata la scoala aveam o paturica si dormeam dusa pana ce ajungeam la scoala.

tin minte si acum papuceii cu stelute galbene, si cum imi dadea el “strampenii”,  iar eu nici macar nu deschideam ochii….