Despre neuitare

M-am întâlnit prima oară cu moartea când aveam şapte ani. Ne sunase telefonul în miezul-nopţii şi odată aud pe mama că începe să plângă. Vă spun drept că tot drumul până la Sibiu am desenat pe tata-mare pe geam şi m-am gândit că sigur a făcut el o glumă, de mare dor ce îi era de noi!

Tata-mare nu s-a mai mişcat, nici măcar atunci când am ramas doar eu cu el şi i-am zis :” na bine, hai, trezeşte-te tată şi spune-le că ne-ai mintit pe toţi! Hai trezeşte-te şi spune-mi povestea cu mieii!! “. Nici când l-a rugat mama-mare şi ne-am jelit cu totii, în mers la pas mărunt în spatele lui, braţ la braţ, mai mult de jumătate de sat. M-am consolat că a plecat să aducă brânză de burduf de la munte, şi că o să se întoarcă într-o bună zi, când eu am să cresc mare.

Ultima oară m-am întâlnit cu moartea anul trecut. Am “mirosit-o” fix după ce am trecut de uşa de la Terapie Intensivă, şi am văzut-o cum se lupta cu speranţele noastre, ale tuturor.

“Păi uite, când mai simţi aşa că iţi bate inima tare-tare, să inchizi ochii tu cu tine, să numeri în gând până la zece, să tragi aer in piept, apoi să crezi din tot sufletul tău că ai ajuns la mare”.

Am mers să cumpăr pentru prima dată în douăzecişişapte de ani o coroană. Am tras aer doar pe gură; nu îmi place mirosul de coroane. Doamna m-a pus să scriu pe o foaie ruptă ceva. Nu am ştiut ce să scriu. “Pentru mine moartea nu e banală, doamnă! “  Mi-a zis “la revedere” iar eu i-am răspuns în gând : “eu sper să nu te mai văd niciodată”. Mai reală, mai urâtă, mai de neînţeles, mai trufaşă, mai grea,  mai aproape de ai mei…

Sper însă, cu aceiaşi speranţă nebună de acum douăzeci de ani, că va veni o zi în care tata-mare se va întoarce cu desaga de brânză în spinare, împreună cu toţi oamenii care au plecat să aducă ceva de pe Lumea Cealaltă. Sau că vreun om deştept va inventa o scară lungă până la ceruri, sau măcar un telefon de unde să îi sunăm şi să le spunem, măcar pentru câteva secunde, cât de dor ne este de ei…

Post pentru vecini

Dragi vecini,

Spre uimirea şi consideraţia voastră, vă rog frumos ca atunci când gătiţi cu ceapă  sau fierbeţi oase, să faceţi bine să nu mai lasaţi uşile de la intrare deschise. Astfel, nu voi mai fi nevoită să îmi ţin repiraţia zilnic, timp de 70 de secunde, până cobor treptele.

Hainele se întind ORIUNDEALTUNDEVA decât în faţa scării. Există în unele blocuri spaţii special amenajate pentru asta, se numesc uscătorii , mai există maşini de uscat rufe, living, baie, sau case mai mari. În modul acesta nu vom mai fi atît de intimi unii cu ceilalţi, iar eu nu voi mai ştii ce culoare au chiloţii şi sutienele dumneavoastră.

Papucii, sandalele şi şoşonii de casă se păstrează de preferabil în locuinţă, nu în faţa pragului..

Aş aprecia şi dispariţia găleţilor cu lături pe care din mărinimie le trântiţi tot în drumul meu.

Şi dacă voi, grăbiţi aşa cum sunteţi în vieţile voastre, aşa cum sunt şi eu de altfel, aţi limita accesul maidanezului Shorty ( ăla mic, alb şi al dracului) chiar la noi pe holul blocului, oh, atunci poate chiar aţi crede că cer prea mult!

Cu restul de: manele , ţipete, zgomote de bormaşină, gunoaie, parfum mult, scump şi  greţos -> mă descurc eu cumva.

Cum zic ei de frumos…

Adevăr…

Dar dacă azi de exemplu, sau chiar mâine, te-ai trezi din pat, determinat fiind să dai jos desaga pe care o porţi în spinare zi şi noapte? Ar însemna să spui tuturor oamenilor adevărul. Să spui cu voce tare: de tine îmi place, de tine nu îmi place! Ar însemna să îţi dai seama că lumea este azi mai grăbită, mai neatentă, mai rece, mai nervoasă, mai temătoare şi mai frustrată.

Ne plângem că nu avem bani, dar ne înghesuim cu miile prin Mall-uri, trândind în coşuri lucruri de care nu avem nevoie, ca şi când mâine ar fi Sfârşitul Lumii. Ne este ciudă pe oamenii care muncesc cinstit, dar am plăti oricând telefoane şi tablete la preţuri mai mari decât salariile noastre. Blamăm copii din copiii noştri dar noi îi creştem încă de prin burţi cu reproş, cu alftel de E-uri şi cu credinţa că “jucăriile astea sunt ale tale şi numai ale tale.  ”

Azi lumea este un maldăr de haine şi parfumuri. De ochi machiaţi prin care nu se mai vede sufletul. De un cârd mare de oameni care la ora 18:00 fix iese pe uşă, intră în casă, mănâncă şi se spală, apoi dorm, ca să poată să facă a doua zi acelaşi lucru. Deranjaţi de felicitări de Crăciun, poze de pe Facebook, întrebări sau pietoni,  nu vrem să mai ajutăm pe nimeni, sau atunci când o facem, musai să bravăm sau să avem şi noi de câştigat ceva din asta.

Nu ne mai interesează să facem ceva în plus cu vieţile noastre, nu batem pe termen lung. Cărţile şi teatrul sunt nişte ciudăţenii pe care, mult prea puţini le mai admiră. Şi ăia de fapt, sunt şi ei nişte ciudaţi. Gramatica este pe ducă, ne este lene să mai scriem sau să mai vorbim. Ne-am urî şi ne-am da în cap dacă s-ar putea, uneori o şi facem, şi nu ne judecă nimeni pentru asta!

Ne este frică ca de dracu’  de doctori şi spitale. Nu mai avem conducători, pentru că ne-au tot furat. Nu ne mai înţelegem bine cu natura. O batjocorim cu gunoaie, trântim printre ele animalele care nu mai sunt ale noastre pentru că nu mai sunt ale nimănui, o scuipăm..

Ne ducem la Dumnezeu în biserici. Ne îngrămădim şi să ne uităm unii la alţii, cum suntem îmbrăcaţi şi de ce, chiar acolo, în faţa lui. Plătim preoţi ca să ne sfinţească casele. Casele care nu sunt ale noastre de fapt, ci ale băncilor. Părinţii noştri mai trag în jug câţiva ani, ca să îşi asigure pensia mizeră.

Iar noi mergem mai departe, răspunzând în fiecare zi cu curaj, “bine”…

Despre fete

Incepem anul cu forte proaspete si idei mari. Despre ideea mea de a forma o comunitate de fete am mai scris, si idei am mai avut, dar mereu s-au oprit undeva. Poate din cauza faptului ca unele se auto-promovau, iar eu nu intelegeam de ce si nu stiam cum sa le spun sa nu o mai faca; poate din cauza ca nu mereu imi gaseam timp si nervi ca sa scriu cate ceva.

Ei bine, anul asta revin la ideea mea initiala, la care se alatura o idee de pagina web unde vom gasi tot felul de informatii utile (cea din urma este inca in lucru, dar promit sa revin cu detalii:D).

Asadar, va invit sa va alaturati grupului de Facebook “Despre fete”, si sa contribuiti in cazul in care va place ideea.

Un An Nou cu vise mai mari ca voi!