Modelele din media

De vreun an si ceva eu nu ma mai uit la televizor. M-am hotarat asa pentru ca sunt mai slaba de inger, si mai afectata de manipularea de pe ecrane. Si atunci ma feresc.

La insistentele lu’ mom de a petrece mai mult timp impreuna, mi-am  pierdut si eu vremea urmarind intr-o seara aberatiile din zilele noastre.

Si iata top trei:

– pe un post o doamna facea dedicatii de dragoste dupa care dansa in tatele goale, spre uimirea si consternarea mea ( bine ca era trecut de 12 noaptea);

– la Diaconescu exista un pool undeva jos in dreapta ecranului : “vrem sa stim parerea voastra. Va bucurati ca s-a intors Monica in tara?”

– pe un alt post scria cu litere mari ” A TRECUT POSTUL! SA NE FACEM DE CAP!!!” , iar niste dudui siliconate se prostituau in platou de parca acolo s-ar fi nascut .

Modele din mass-media sunt: Irinel Columbeanu, Pepe, tate, criminali, oamenii bolnavi, amanti si amante via- cum sa iti inseli barbatul si nevasta si ei sa nu afle, cum sa jefuiesti un bancomat, alcool, oamenii sus-pusi, luati in deradere si bataie de joc.

Nu ma mai mira ca in jurul meu aud opinii cum ca este normal sa ai amant, nu ma mai mir ca intalnesc oameni de 30 de ani care la propriu nu au nici 16…

Nu ma mai mira nici ca suntem un popor frustrat, mereu in asteptarea pomenii, sau a cuiva care sa ne dea ceva pe gratis.

Mi-as dori sa vad pe Bertzi sau pe Chilian,  o piesa de teatru, o emisiune pentru copii, un documentar, sau o emisiune de debate interesanta, o femeie sau un barbat de succes..

din pacate, noi nu mai avem modele….

Pozitia “NU STIU”

Si nu va ganditi ca este o pozitie sexuala..

Intr-o prima faza am experimentat aceasta pozitie de pe punctul doi. Asta inseamna, ca altcineva, mie, mi-a spus de atatea ori ca nu stie incat am ajuns sa urasc aceasta constructie de cuvinte, chiar daca o auzeam atunci cand o intrebam pe mama daca avem paine sau nu.

Pozitia “nu stiu”, pe care am ajuns sa ma aflu si eu acum, este de departe cea mai confortabila din lume.

Desi, paradoxal, din punct de vedere psihologic este un semn al renuntarii si detasarii.

Si totusi, aceasta stare este cea mai confortabila, si spun asta pentru ca de aici, imi permit sa fac “ce am eu chef”. Pot sa refuz iesiri in oras, pot sa le accept, pot sa ajung in punctul in care spun persoanelor din jur ca nu ma pot implica, iar ele trebuie sa ma inteleaga, ca deh, eu nu stiu.

Fara teluri, viata de pe o zi pe alta pare un pic mai usoara. Asta nu mai implica asteptari din partea nimanui, pentru ca nu mai implica nici dezamagiri.

Totodata, asta imi aduce aminte de “circuitul apei in natura”, invatat la biologie in nu mai stiu ce clasa. Si asta se aplica acum, pentru ca altii au facut asa cu mine, iar eu, “desteapta” fiind, am invatat sa copiez si sa imit acest tip de comportament.

Actiune-reactiune ar spune cineva..

Si uite asa, toata lumea va ajunge nestiutoare…

Despre ruptura emotionala eu-eu

Oryumy a aparut in mintea mea ca o idee nastrusnica de a pune undeva toate gandurile mele.

Mai apoi,  el a fost singurul meu mod de comunicare catre persoana pe care o iubeam, de a-i spune ce si cum ma doare/in zadar.

Iata ca au trecut anii, vremurile s-au schimbat, oryumy si ea.Iar acum toate gandurile mele vor fi “putin mai teoretice”, mai in folosul celor care citesc, pentru ca in viata asta este bine sa inveti lucruri fara sa treci prin ele.

Astazi m-am gandit sa scriu despre ruptura emotionala eu-eu.

Ce se intampla? Eu il cunosc pe el. El ma cunoaste pe mine.

Eu ma indragostesc, el la fel. Eu il fac tatal  copiilor mei.

Si uite asa, se naste ideea de “nuca”. Cand cei doi sunt unul singur, iar cele doua jumatati se contopesc perfect, fara a mai conta ceva din jur.

Ruptura emotionala eu-eu, apare in momentul in care eu am asteptari. Ma astept ca el sa faca “aia”. Si el nu face.

Sau invers. Si atunci imi dau seama ca jumatatile de nuca, asa perfecte cum sunt ele, sunt jumatati.

Iar dupa o perioada de disperare, in care probabil iti suni toate prietenele, te enervezi, iti spui ca e gata, juri ca nu ai sa ii mai raspunzi la telefon, cumva jumatatea se reintregeste. Dar stramb, ca si cand piesele nu s-ar mai uni perfect..

si atunci apare egoismul si eu imi spun “pot si singura”. Iesi din perfectiune, se darama pilonii in care credeai atat de mult.

Odata ce se produce aceasta ruptura, relatia este in punctul de start al destramarii. Nu am experimentat relatie in care dupa ruptura eu-eu sa nu se produca si cea finala.

Asta pentru ca din moment ce imi dau seama ca eu sunt eu si el este el, nu mai conteaza nimic.

Totul este insa relativ, depinzand de persoane, momente si principii.

Trecerea brusca de la persoana intai la a treia, este tot asa, relativa.