Unde se duc prieteniile când se duc?

– Tu ce vrei sa te faci când o să creştem mari?

– O plăcintă mare cu vişine şi budincă de vanilie.  Şi tu?

– Eu vreau să mă fac o macara înaltă şi galbenă de să mă uit dimineaţa şi să văd tot oraşul!

Zece ani mai târziu …

– Tu de ce crezi că mi-a dat mă ăsta papucii?

– De prost. Unde mai găseşte el alta ca tine?

– Măi, orice ar fi. Promite. Promite că tu nu ai să pleci niciodată. Că o să fii acolo şi când o să apară Norococu’ şi o să ai şi tu unul al tău. Să vină mă şi la noi ziua aia să ne plimbăm gravide prin parc!! Să stea nesimţiţii ăştia  coadă la poarta noastră şi noi nici ca o să ne mai întoarcem la ei vreodată!

Cele mai frumoase nopţi cu vin roşu şi mucuri de ţigară pentru fiecare bărbat pe care îl jeleam .. alea au fost! Cele mai nebune escapade în cluburile în care ziceam că după aia nu o să mai intrăm. Cele mai de-ale dracului jurăminte de ciudă, cum că noi o să rămânem orice ar fi.. prietene.

Eu una am crezut în tot ce am jurat! Am crezut atât de mult, incât acum mă uit în parc şi îmi dau seama că cineva lipseşte. Că ea, cealaltă, macaraua care promitea cu lacrimi în ochi, nu mai este acolo. Vorbim rar şi sec. Din obligaţie pentru nopţile alea pierdute. Trecem una pe lângă alta pe stradă, ne facem cu mâna şi nu ne apropiem una de cealaltă. Iar eu mă întorc mereu şi mereu la noaptea aia tâmpită şi zic de nebună prin casă în timp ce întind rufele la uscat:

– Pentru ce ai mai jurat măi macarao, dacă oricum nu credeai???

Morala:

Unde se duc prieteniile când se duc?

Unde se duc şi şosetele când le pierdem…

Te iubesc ca pe ochii din cap!

Azi am împlinit treizecişicinci de ani. Sunt mai fericită ca oricând. Stăm afară în curte şi eu ţip ca o bezmetică la copii, care aleargă mâncând pământul.

Ana şi Luca. Ochiul meu stâng şi ochiul meu drept.

Ana este pariul meu fericit cu Dumnezeu. El a vrut să îmi arate că nici dacă mă dau cu fundul de pământ nu îmi dă un băiat, până nu mă sperie puţin. 😀

Iar Luca, un băieţel neastâmpărat şi frumuşel ca mama lui, cu ochii ca marea şi părul ca soarele!

Azi am primit o veste minunată. Tatăl meu este nemuritor!

–  Am auzit eu bine, măi Norocosule? Chiar aşa să fie?

–  Da, ai auzit bine!

De trei săptămâni ne anunţă o doamnă la Radio oamenii nemuritori.

–     Auzi, Norocosule, cred că asta este cea mai fericită zi din viaţa mea!

–      Numai crezi?

“Doi vulturi”

Ma intorc acasa si imi aduc aminte ca imi trebuie ceva de la magazin. In fata mea o domnita de 1.80 plus tocuri cu pietricele, pantaloni albi si un soi de tricou cu fundita roz la spate.

Si cere fata noastra asa :

-Da-mi te rog doi vulturi  :O si un Marboro scurt. Ii intinde doamna doua pachetele mici si galbene. Pe coperta o alta duduie sexy in sutien si chiloti. Nu stiu de ce la primul gand am crezut ca in pachete sunt ciorapi. Din aia de lycra de ii porti o data si apoi ii poti arunca la gunoi.

Duduia ia vulturii si pleaca. Plec si eu in trei secunde.

La urma, nu stiu de ce, imi vine in cap textul asta:

“Luati hemoroizii! Sa-i iau? Cum sa-I iau? Hemoroizii face bine. Va dau o cutie. Tineti hemoroizii in cutie?”

P.S.: nu tot ce zboara se mananca 😀

Hai, revino-i toamna iar!

Este sase septembrie si astept sa vina toamna. Sa imi dea frunzele uscate si toate castanele de prin parcuri. Sa imi dea seri de cusut si ascultat Iris, sosete groase si vreme de pus dulceata. Sa ma faca mai mica si mai rabdatoare, mai grabita si curioasa, mai iubitoare, mai calda.

Hai, revino-i toamna iar! Cu copii cu ochi mici de somn si ghiozdane mari! Cu fluierat de amintiri de cand ma duceam si eu scolarita. Cu parinti tineri si  arici din ace si scobitori. Cu ploi de zile intregi de ai impresia ca nu se mai termina atata apa! Vino toamna si fa-ne mare pe toti!

Pe mine o sa ma gasesti citind in gradina. Bate de doua ori vantul in geam si am sa stiu ca esti tu. Anul asta te astept cu un borcanel de dulceata, painea a mancat-o o oita flamanda. 🙂

 

 

 

Iubiti si cainii vagabonzi?

De ieri ma tot gandesc cum sa scriu si ce sa scriu. Si pe masura ce citesc ma stupefiez si raman fara cuvinte. Un copil a murit sfasiat de o haita caini! In Romania lui 2013, in Capitala ei (nu ca asta ar mai conta). Cum poate fi Dumnezeule Mare sa pleci dimineata la serviciu si sa te intorci la pranz si sa stii ca pe copilul tau l-au mancat cainii? Cum poti sa mai traiesti dupa asta o zi, un an, o viata? Cum au fost alea ultimele doua trei minute din viata micutului?
……………………………………………………………………………………………………

si acum frustrarile mele:

1. Si eu am caini si fata si in spatele blocului. Sase. Ii consider din principiu animale salbatice. Lupi flamanzi.  Actioneaza instinctiv si salbatic din sute si zeci de motive.

2. Based on no 1. inseamna ca eu nu stiu niciodata cum actioneaza ei si ce vor face in urmatoarea secunda.

3. Conform unu si doi, m-au atacat si pe mine de cateva ori. Prima reactie a fost sa tip.

4. Uneori ma gandesc ca degeaba tip. Oamenii s-au obisnuit probabil cu nebuna si nu mai sunt nici macar curiosi sa vina pana la geam.

5. Calculez timpul in care un om milos s-ar uita totusi pe geam si ar cobori.

6. Imi da cu virgula.

7. Parca incepe sa  imi para rau ca nu am luat o bucata de carnat in buzunar.

8. Ma intorc nervoasa si imi zic ca asta e ultima oara cand eu mai duc gunoiul!

Nu ma mai mira nimic, in afara de faptul ca un copil a murit mancat de caini!

Pana la minutul 2, secunda 7…

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/declaratia-femeii-care-l-a-luat-pe-semnatura-pe-cainele-ucigas-un-accident-am-constiinta-curata.html