Între femei ..

Nu ştiu dacă pot să afirm că sunt o feministă convinsă, pentru că de mică mă jucam şi cu maşinuţe şi cu păpuşi. Am o mulţime de prieteni băieţi cu care uneori mă înţeleg mai bine decât cu fetele.

Dar pe de altă parte am simţit nevoia să creez un grup pentru sexul frumos ( până la urmă îl şi reprezint) :))

Cred cu sinceritate că noi suntem diferiţi şi că unele lucruri şi secrete trebuie să le împărtaşim doar noi între noi ( acum fetele care citesc ar trebui să mă aprobe) :))) Fie că eşti prea ocupată pentru a socializa sau nu găseşti mai mereu oameni potriviţi, sau din contră, crezi că vrei să faci parte dintr-un grup de oameni frumoşi care vor cumva să se îmbogăţească, şi aici nu vorbesc de banii din portofel, te aştept cu drag să join-ui “Intre femei”.

Ca şi specific, aici se vorbeşte şi se va vorbi despre timp liber, cariera, sex, bani  , bărbaţi, locuri frumoase, cum ne înţelegem  cu mamele noastre, dating, reţete culinare, reţete de succces, cum ne îmbrăcăm, cum avem grijă de sufletul nostru, hobby-uri, abuz verbal,  reţete de slăbit, filme, piese de teatru, medici, îngrijire corporală, secrete, când ne mutăm împreună,psihologie,ONG,  sarcină şi mămici, bucătărese şi femei de afaceri, timp,cosmetice,  nunţi şi botezuri, dar şi femei singure, împreună cu toatele ca să ne punem la punct planul! 

Cum care plan? Împotriva lor, bineînţeles! :)) 

Adresa unde puteţi da join la grup este asta:

http://www.facebook.com/groups/381911801847227/

Vă aştept cu mare drag! 

În căutarea fericirii…

Am scris şi rescris articolul ăsta. I-am schimbat numele. L-am salvat în Drafts şi acum nu mă mai las.Nu ştiu dacă numele este tocmai corect, ci s-ar potrivi mai degrabă “să crezi mereu”. Cine mă cunoaşte ştie că eu cred în Făt-Frumos şi am crezut mereu. La fel cum ştie că aş face orice în numele iubirii. Ce siropos sună, nu-i aşa?

Ei bine, când spun orice poate să meargă şi în extrema cealaltă..asta nefiind tocmai bine.

Şi ce poate ea să ştie despre dragoste la 25 de ani?

Dragostea este o bobiţă mică mică şi ascunsă undeva în lume. De multe ori eu am căutat-o acolo unde nu trebuia.

Am râvnit la oamenii mână în mână de pe stradă. M-am strâmbat la inelul de aur care arăta că respectivul este căsătorit. Am plâns când i-am refuzat categoric. Am zâmbit la oameni cărora le-a fost atât de drag de mine.Nu am putut să le ofer dragostea mea. Am căutat-o în noapte pe străzi printre felinare.În poezii.În străini.În cerşetori sau ţigani.În foştii iubiţi. În mincinoşi.În oglindă!

Şi apoi, a venit o zi în care mi-am dat seama că nu trebuie să mai caut. A fost ziua în care am acceptat că s-ar putea să rămân singură toată viaţa.Când spuneam asta prietenelor şi mi se părea normal, acceptând că eu sunt cea mai importantă persoană din viaţa mea.

uite aşa, Universul a început să îmi ofere echilibru. Şi apreciere, grijă, bunătate. Din suferinţă se naşte perseverenţa. Iar din perseverenţă se naşte speranţa. Iar din speranţă se naşte..

 

 

 

 

Ştii ce mare este satisfacţia când vezi că toată crezarea asta de care ai tras cu dinţii.. toate contrazicerile, momentele de neştiinţă, toţi ochii pe care i-ai văzut, cafelele, nopţile, idealurile noastre de oameni..

Dacă se întâmplă, ca printr-o minune, să găseşti bobiţa cu pricina, să ai grijă de ea ca de ochii din cap!

O femeie ocupată..

Uneori stau să mă gândesc că fac o mulţime de lucruri care se bat poate cap în cap. Dar simt că doar aşa mă definesc. Să fii femeie ocupată nu este deloc uşor. Trebuie să sa stai la birou opt ore, printre cifre, raportări, discrepanţe şi mail-uri multe. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea lucrurilor făcute, să răspunzi dacă cumva greşeşti. Să vorbeşti frumos şi să înţelegi că oamenii sunt diferiţi şi au reacţii diferite.

Apoi, când se lasă noaptea, trebuie să desfaci pachetele de lut şi să începi să amesteci cu mâinile pasta care se transformă în mărgele. Apoi trebuie să faci poze la mărgele, să le prelucrezi, să le adaugi în Shop. Să răspunzi la telefoane, să cauţi materiale mai ieftine, să accepţi că eşti pe minus.

să deschizi cartea să citeşti nişte rânduri ale unui om care a trăit o perioada la Auschwitz. Să empatizezi cu durerea lui. Să vorbeşti cu mama, ce mai faci, cum mai eşti, când ai bani?

Din două în două săptămâni, merg la un atelier de creaţie unde învăţ să fac lucruşoare hand-made. Îmi place şi mă linişteşte. Şi este printre puţinele lucruri care îmi scuteşte mintea de la a mai gândi.

Încerc  să-mi  lansez cartea pe care tocmai am publicat-o. Fac afişe, invitaţii, vorbesc cu oameni pentru poze, stabilesc lista cu oameni dragi, ţinuta, locul, ora, emoţiile, încerc  din răsputeri să iau  legătura cu librării.

De trei ori pe săptămână merg la Zumba. Îmi place să dansez şi să strig cât pot de tare. Mă bucură.

Scriu ocazional aici şi pe blogul de Shop cu care am să vă fac în curând cunoştiinţă.

Sunt implicată în activităţi de voluntariat despre care nu îmi place să vorbesc.

Citesc mult, căci vreau să scriu un roman.

Când îmi mai rămâne timp gătesc..

Pun bazele unui site pentru femei.

…adun frunze uscate şi păstăi pentru coroniţele de Crăciun.

Iar în restul timpului, sunt o visătoare convinsă. Contemplez minunile lumii care mă înconjoară, încerc să fac o lume mai bună, pe atât cât îmi stă mie în puteri. Îmi este dor, ascult melodii triste, trec de la o stare la alta, mă uit pe geam şi îmi imaginez vieţile celor care locuiesc în cămăruţele cu lumini aprinse. Nu adorm repede, iar de obicei, cele mai bune idei le am cu o secundă înainte să încep să visez.

Pace..

Dragii mei,

În aşteptarea sărbătorii Învierii Domnului, eu împreună cu oiţa fantastică vă dorim multă linişte sufletească şi pace.

Par cuvinte simple, deşi ştim bine că nu sunt în realitate. Să fim mai buni şi atât de fericiţi, încât să ştim să împărţim şi cu cei din jurul nostru!

        Va pupăm!

“Călătoriile tânărului înţelept..”

Am primit de la sora mea o carte tare frumoasă din care scriu aici o pagina, care mie mi-a plăcut tare mult:

“Dacă destinul este dinainte hotărât, călătorul ar trebui să atragă atenţia Celui ce l-a stabilit, spunându-i ca drumul lui nu îi este pe plac. Drumeţul trebuie să bată la uşa Destinului şi, cu rugăciuni insistente, poate că îl determină să-i schimbe traseul.

Se văd pe cale drumeţi resemnaţi, pe un traseu ce nu le este favorabil. Se văd călători pe un drum care nu le face plăcere, lăsând un şanţ în urmă, din cauza mersului continuu. Se văd drumeţi suportând mizeriile altor drumeţi, în numele unor prejudecăţi formate pe cale.

Se văd mulţime de destine nefericite, pentru că drumeţul nu are ştiinţa sau umilinţa de a bate la uşa Destinului.

Lipsa de încredere în propria persoană este principalul obstacol în schimbarea unui destin. “Atât pot” sau “Nu pot mai mult de atât”, sunt vorbele destinului nefericit. Drumeţul ar trebui să ştie însă că, atunci când Dumnezeu schimbă traseul unui călător, îi dă acestuia şi cele necesare parcurgerii traseului. Inclusiv încredere.

Dar, mai întâi călătorul trebuie să ceară cu atâta insistenţă, până când Dumnezeu va aproba cererea de modificare a destinului.

“Cereţi şi vi se va da”, spune Înţelepciunea lumii.

Orice înţelept de azi a bătut , într-o zi de ieri, la uşa Destinului.”-Ziua 49. A destinului- din ” Călătoriile tânărului înţelept”-Sorin Telimbeci.

Sper să vă pună şi pe voi pe gânduri….

să te bucuri când te trezeşti dimineaţa..

Una dintre discuţiile mele din taxi de ieri m-a marcat teribil. Şi asta pentru că venea de la un om de la care eu nu aveam prea multe aşteptări şi ştiam că este unul dintre oamenii ăia care apar în viaţa mea iar apoi dispar fără să îi mai întâlnesc vreodată.  Omul a zis aşa: “Doamnă noi suntem nişte proşti. Şi nu ştim să ne bucurăm de nimic. Ar trebui în fiecare dimineaţă înainte să fugim la duş, la spălat pe dinţi, la mic-dejun, să ne bucurăm. Pentru că ne putem mişca. “Iniţial m-am gândit că cine ştie ce o fi păţit nenea, sau pe cine o fi pierdut.

Apoi m-am gândit că noi oamenii, avem o construcţie ciudată. În a aprecia lucrurile mărunte doar atunci când se întâmplă ceva rău. De a ne bucura de puţinele bucurii rar, sau poate chiar deloc..

Ca să fiu sinceră, nu mi-am apreciat viaţa decât după ce am fost bolnavă. Nu am stat să mă bucur pentru că am două picioare şi două mâini…pentru că..mi s-a părut normal să le am. Tindem să stăm să ne gândim mai mult la rău decât la bine. Mai mult la ce nu avem decât la ce ne înconjoară. Şi după un timp ne dăm seama că în momentul t-1 era bine de fapt.

Am mai văzut că nu ştim să ne lăudăm unii pe alţii sau dacă facem asta ni se pare ciudat şi începem să negăm. Nu ştim să mulţumim, sau să cerem voie. Sau să cerem. Ca să putem primi. 

Fără prea multă teorie a băţului de chibrit, am vrut să vă transmit doar şi vouă întâmplarea mea, poate vom învăţa cu toţii că o nouă zi nu este o corvoadă iar viaţa nu trebuie forţată, ci acceptată aşa cum este ea, fără comparaţii.

Că o nouă zi este o bucurie mică-mică iar atunci când deschidem ochii ăsta ar trebui să ne fie primul gând…

Gânduri bune la sfârşit de an..

Pentru că Harap-Alb mi-a zis azi că el mai mereu este deprimat de Anul Nou, m-am decis eu să scriu post-ul ăsta, că cine ştie până la urmă cine-cum-citeşte. Până anul trecut şi pe mine mă prindea la fel Revelionul. Ba supărată, ba nervoasă. Nu ştiam când este, unde să mă duc, cu cine, de ce..etc. Anul ăsta se pare că mă prinde in a good mood. Asta pentru că : unu’ la mână mă gândesc că există o şansă minimă să vină Sfârşitu’ lumii. Adică ne-am scăpat toţi  de o grijă :)))

În al doilea rând, chiar dacă pentru mine nu a fost un an plin de împliniri majore, nunţi, botezuri, bani şi alte alea, am învăţat o lecţie tare importantă. Cea a aprecierii. Cu siguranţă ai şi tu lângă tine, dacă nu o iubită morocanoasă, nişte părinţi grijulii. Dacă nu nişte părinţi, poate surori şi fraţi cărora le este dor de tine. Dacă nu ai fraţi poate atunci prieteni buni care te iubesc. Sau vreun bunic prin vreun sătuc uitat de lume. Poate există un animăluţ, o pisică, un câine, o oiţă fantastică ce te aşteaptă să îi dai de mâncare sau să te joci cu ea…dacă nu ai nimic din cele numite până aici, atunci este grav :))

Este bine să ştim că noul an vine, indiferent că noi vrem sau nu..

Şi vă doresc vouă, cititorilor mei, mai multă linişte, împăcare, detaşare, optimism, bani, noroc, credinţă în voi înşivă, iubire, sănătate, prietenii adevărate şi orice altceva mai vreţi sau mai aveţi nevoie (pe care mi le doresc de altfel şi mie) :))

Zâmbiţi, cu gândul că astăzi la ora 24:00 cel puţin o persoană se va gândi la voi!!

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Moşule poate este un pamflet ce fac eu acum sau o copie fidelă ca să fiu şi eu în rândul lumii. Să fiu sinceră, eu chiar cred că tu exişti, aşa cum cred şi în Dumnezeul meu de la pădure, unde mă duc atunci când îmi este greu.

Ştiu că am fost rea şi în ultimele zile am vrut să fiu Grinch, să fur Crăciunul pentru că anul ăsta am zis eu că nu vreau să vină. Şi apăi Moşule, am aflat că el vine, cu voia sau fără voia mea. Chiar dacă atunci când am cerut ceva poate nu am primit de fiecare dată, nădăjduiesc încă la alte dorinţe şi vise de ale mele pe care vreau să le împlineşti.

Consideră în mod aleator că vreau următoarele lucruri:

• să reuşesc să public cartea la anul;
• să meargă bine cu shop-ul şi să nu ne oprim aici;
• multe cărţi, acuarele, pensule noi, carioci, pânză, creioane colorate;
• nişte haine pentru că toate îmi sunt mari;
• să repari pana de la bicicletă;
• o mamă mai calmă :)))
• oryumy.ro
• linişte ;
• să nu mai fiu supărată;
• să nu mai fiu bolnavă;
• un hard extern;
• o sticluţă de ulei de bebeluşi;
• zăpadă;
• o sticlă de Cola;
• o pereche de pantofi noi;
• o lume mai bună;
• nişte mănuşi cum are Dora, adică fără degete :))
• ciocolată, Kinder Bueno, sau ou cu surpriză;
• haine şi papucei pentru oiţă;
• o cordeluţă;
• să nu mă mai simt singură uneori;
• ceva cu Hello Kitty;
• să fiu tot aşa de curajoasă;
• părinţii mei să fie sănătoşi;
• nişte perdele faine de alea cu cercuri galbene şi portocaliu să le pun în cămăruţa mea;
• saloane cu marţipan;
• mulţi prieteni buni;
• să faci mintea mea mai puţin complicată:)
• o placă de păr;
• un inel;
• să vină cu bine bebeluşii prietenilor mei, pe care îi aştept în vară;

• lumea mea să fie una fericită;

Am să închei aici lista pentru că dacă toţi copiii ar cere atât de multe lucruri tu nu ai mai putea să vii. Pentru că am să dorm când ai să vii tu la noi,  îţi las scris aici o poezie, pe care o rosteam eu când eram la grădi şi tu veneai şi de care îmi este tare drag:

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Cu mult drag şi la fel de multe speranţe, 

Mihaela şi oiţa

Mâna mea

Ce s-ar întâmpla daca ai incerca să îţi conturezi palma pe o coală de hârtie, iar apoi să îţi aşterni în ea gândurile?

Asta:

La mulţi ani!

Tatăl meu a împlinit 59 de ani. Este ciudat, pentru că pe mine când mă întreabă lumea spun că are tot 40. Aşa vreau eu să cred..  no comment

Luna care a trecut Oryumy a împlinit 3 ani, însă nu am apucat să sărbătoresc, iar astazi eu mi-am sărbătorit ziua de nume, cu surle şi trâmbiţe:) m-am gândit să pun toate aniversările la un loc…

• tatălui meu îi doresc să fie bine şi sănătos
• mie la fel, iar pentru Oryumy, mai multă imaginaţie, perseverenţă..şi vizualizări:)
• pentru oiţă multa iarbă bună de mâncare şi Haribo, că şi alea îi plac
• pentru voi…gânduri bune!
• şi nu în ultimul rând pentru domnu’ Doiaru din filmu’ lu’ Nemescu, despre care o să povestesc mâine!